Cred ca trebuia sa te intalnesc ca sa pot scrie din nou…
Sunt in fata
ferestrei. Privesc strada alba… A nins. Iarna asta a fost gri pana azi.
Zambesc! Si zilele mele au fost gri. Te-am intrebat zilele trecute daca ai
simtit vreodata nevoia sa vorbesti cu cineva, sa-i spui acele ”secrete”. Mi-ai spus ”cu un necunoscut”... ”Si psihologii au nevoie de psihologi” - am gandit, dar ti-am scris altceva...
Ma indepartez de fereastra si incerc sa ma
concentrez pe ce am de facut. Dar gandul meu zboara. Este o zi linistita… Iau
telefonul si deschid mesageria… Mii de mesaje… Tu – eu, eu – tu… Recitesc… Uneori
raspunsuri reci, alteori acide. De ambele parti. Imi lipsesti. Imi lipsesc
gandurile tale, convorbirile interminabile… Simt un gol. Ai ales sa dispari. La
inceput m-am revoltat (cred ca mai degraba orgoliul), apoi am inceput sa-ti
simt lipsa… La naiba! Eu, cea atat de sigura pe mine!
Dar intr-o zi
vei simti la fel. Si te vei intoarce…Doar ca eu voi fi asa cum am fost inainte
sa apari. Curand imi voi spune ca a fost
doar un vis… Si nu am timp sa visez!